Gabriella Eftimie: ni en la montaña ni en la llanura

Ciudad Abedul


Vives sin electricidad un mes
experimentas a expensas de lo auténtico
experimentas a expensas de lo cómodo
Tu asociación con la naturaleza, en el mejor de los casos, es como un viejo camión, olvidado por siempre en una pradera,
corroído por el óxido e indolentemente cubierto por la ortiga.


Curar la naturaleza surge como un gesto inconsciente, ingenuo: es demasiado tarde?, se pregunta uno. Olvídalo.
Ensayas gestos y acciones infantiles,
como la de obligar a un niño a tragar medicinas amargas mezcladas con azúcar.


En caída libre hacia la Ciudad Abedul
admiras el paisaje con horror.
Estás desligado, no tienes escapatoria, has perdido el contacto.
Desde ahora y por siempre todo es silent disco.
Si sólo hubiese otro pulmón en las cercanías con el que te pudieras conectar.
Pero lo que más te espanta es tu primer pensamiento:
¿Qué pasará con mi cuerpo en la ingravidez cuando muera?
¿Se derrumbará después de haber flotado varios años luz,
o se pudrirá
en este traje espacial
y girará alrededor de la tierra con otros residuos de estaciones espaciales?
Al entrar en el campo de gravedad,
lo primero que pierdes es el pelo y luego el color.
La fuerza de gravedad intenta matarte.
Lo siento, no eres más que un objeto pesado cayendo contra la tierra.
Pero consuélate con este pensamiento: cuando mueras
lloverán mudamente las células blancas de la sangre
mientras desapareces en la obscuridad
junto con los demás hologramas.



Oraşul de Mesteacăn I

Trăieşti fără curent o lună.
Experimentezi în detrimentul sentimentului autentic,
experimentezi în detrimentul comfortului.
Cu toate astea, omuniunea ta cu natura seamănă, cel mult, cu prezenţa unei camionete vechi, uitate pe veci în mijlocul unei păşuni, 
mîncată de rugină şi năpădită cu o nepăsare senină de urzicile din jur. 

Vindecarea naturii apare ca gest instinctiv, naiv; oare e prea tîrziu? 
Las-o baltă.
Testezi gesturi şi acţiuni copilăroase: 
aplicarea leacurilor în mod forţat, împingi pe gîtul unui copil medicamentul amar amestecat cu zahăr. 

În cădere liberă spre Oraşul de Mesteacăn 
admiri cu groază peisajul. 
Te-ai deconectat, n-ai nici o şansă, ai pierdut legătura. 
De acum încolo e silent disco pe veci. 
Măcar de-ai avea un alt plămîn în apropiere la care să te conectezi. 
Ce te sperie cel mai tare e primul lucru care îţi trece prin cap: 
oare ce se întîmplă cu corpul meu în gravitaţie zero dacă moare? 
Se prăbuşeşte pînă la urmă, după ani-lumină de cădere, 
sau continuă să putrezească 
în costumul ăsta de astronaut, 
să se învîrtă în jurul Pămîntului alături de deşeurile de la staţiile orbitale? 
Cînd o să intri în cîmpul gravitaţional, 
mai întîi o să-ţi cadă tot părul, apoi o să se ducă toată culoarea. 
Gravitaţia încearcă să te omoare. 
Sorry, eşti doar un obiect greu care cade spre pămînt. 
Consolează-te cu gîndul ăsta: cînd o să mori, 
o să ningă surd cu globule albe, 
iar tu o să dispari în întunericul frecvenţelor radio 
printre celelalte imagini-hologramă. 
 



 En el hábitat
                                    
En una película de la que acabo de despertar había un sol blanco
y yo fingía
que era nochebuena, quería incluso comportarme como si lo fuera

te asomas para controlar la situación,
el lechoso, azuloso rectángulo del vano de la puerta se enturbia
de polvo mágico
estás consciente de que finjo dormir
y por eso decides permitir que las sombras
imiten un beso
después largos créditos que no me atrevo a interrumpir

entrecierro los ojos y constato:
el silencio ha alcanzado los bordes
es casi magnífico en su intento por ensordecernos
con su gravedad espumosa,
es un cojín sobre el rostro, pero está en las paredes, por todas partes.

desde la cama veo lo que ocurre en este pequeño universo.
en el perfecto cubo de la cocina te transformas
en una especie de mamífero sobreprotector del Nacional Geographic
claro, dices, que no es totalmente así, te sientes expuesto, asustado
es la primera reacción del cuerpo cuando el reloj sin ninguna  
misericordia suena a las cinco de la mañana,
seguro te acordarás, ya hemos hablado de esto:
se trata de un gesto incontrolable desde la edad de piedra,
nada más, cuando el neardenthal,
nuestro más cercano extinto antepasado
estaba obligado a echar un vistazo al fuego antes del amanecer, con miedo de ser comido.

¿Qué quiere decir, realmente, ser humano?

Ponerse chaleco reflector como todos los demás,
apagar la luz cuando uno se va
echarle llave a la puerta.




în habitat

într-un film în care tocmai m-am trezit e un soare alb
şi mă prefac 
că e ajunul Crăciunului, ba chiar am de gînd să mă comport ca atare.

bagi capul preţ de o secundă ca să verifici statusul,
pătratul de un albăstrui lăptos din cadrul uşii se tulbură
de praful de zîne împrăştiat,
eşti conştient că mă prefac că dorm, 
alegi, deci, să mimezi
o gură de peşte făcut din umbre pe post de sărut.
urmează un generic lung, dar nu mă încumet să-l întretrerup.

mijesc ochii şi constat:
liniştea a atins cote maxime,
e aproape somptuoasă în încercarea ei de a ne încuia urechile 
cu greutatea ei pufoasă, 
e o pernă pusă pe faţă, doar că e în pereţi, peste tot.

din pat văd tot ce se întîmplă în micul univers.
în cubul perfect pătrat al bucătăriei, te-ai prefăcut 
într-un primat mămos de pe National Geographic,
într-o specie de mamifer.
sigur, mi-ai zis că, de fapt, nu-i aşa. te simţi expus, terifiat,
e prima reacţie când corpul e trezit nemilos la cinci dimineaţa,
îţi aminteşti, am mai discutat despre asta:
e un reziduu necontrolat, atît,
din epoca de piatră când homo neanderthalensis,
ruda noastră extinctă cea mai apropiată,
era nevoit să controleze focul când se lumina, de teamă să nu fie mîncat.

în fond, ce înseamnă să fii uman? 

să-ţi pui salopeta reflectorizantă ca toţi ceilalţi,
să stingi lumina după tine cînd pleci 

să încui uşa.




el hombre con plumas en el pelo

nunca vas a estar a gusto en las ciudades construidas por tus prójimos,
solo en esta plancha, la extendida superficie bajo el cielo,
ni en la montaña ni en el llanura
llegará a oler a cáñamo, pero no te preocupes por esto.


extiende la mano que me animó a dar dos pasos más adelante de la puerta
pronto llegaremos
a la pirámide de bolas de nieve que construí para ti
aquí estás seguro, mira, desde aquí se puede ver el nido,
calentado desde abajo por las brillantes velitas
no tengas miedo, poco a poco te acostumbrarás incluso a los rincones
de la nueva casa de la que no sabes nada


(crujidos del piso, murmullo del refrigerador)




bărbat cu pene în păr

n-o să te simţi niciodată bine în oraşele construite de semenii tăi, 
doar în spaţiul plan, întins de sub cer, 
nici la munte, nici la şes,
o să miroşi mereu a cînepă, dar n-o să-ţi pese,
întinde-mi mâna cu care mă îndemnai să mai fac doi paşi în faţa porţii,
mai e doar puţin de mers
pînă cînd ajungem la felinarul pe care l-am construit pentru tine 
din bulgări de zăpadă în formă de piramidă, 

eşti în siguranţă, uite, de aici se vede deja cuibul încălzit de licărul lumînărilor-pastilă de dedesubt 
nu-ţi fie frică, o să te obişnuieşti încet şi cu ungherele acestei case noi ale cărei sunete nu le cunoşti încă

(scîrţîitul podelei, zumzetul frigiderului din cameră)




rosa para M

es el tiempo de las madres

una mujer en vestido de gimnasia rosado neón empuja un cochecito en la neblina de tul
otra empuja su panza de ballena con la solemne lentitud 
que el fondo reclama
en el jardín de infantes frente a la ventana de nuestro cuarto se iluminan blancas estrellas de papel

son las dos de la tarde:
hora de fabricar faroles de nieve

algunos cuelgan de vallas metálicas y tratan de cegar a los extraños
otros dibujan ojos de monstruos entre los arbustos,
(se acuerdan cuando los guardianes del zoológico tasajearon
la jirafa para mostrarnos cómo era por dentro,
querían convencernos de que un animal muerto en absoluto se parece
a una persona muerta, sino que sólo es un juguete de lego?)
algunos gritan que se han quedado
otros rehusan jugar con los muchachos,
algunos tienen asma, alergias y se quedan sólo al lado
todavía hasta

que los padres aparecen bajo las farolas anchas
(signo de que los adultos a veces pueden divertirse al construir algo)
con chaquetas demasiado anchas, rostros despistados,
pero muy pronto se acuerdan de la coreografía
y caminan incrédulos por delante, probando siempre el campo minado
con sus desgarbados cuerpos




roz pentru m.

e ora mamelor

în ceaţa de tul, o fată îmbrăcată în haine de jogging roz împinge un cărucior,
o alta îşi împinge burta de balenă în aer, încet şi somptuos, cum o cere peisajul, 
în grădiniţa din faţa dormitorului se aprind stelele de Crăciun din hîrtie albă

la ora paisprezece, 
e timpul să construim felinare din zăpadă.

unii atîrnă pe gardul de sîrmă încercînd să ademenească trecătorii,
alţii desenează ochi de monstru într-un tufiş,

(vă mai amintiţi cînd îngrijitorii de la grădina zoologică au ciopîrţit girafa ca să ne arate pe loc cum arată pe dinăuntru,
vrînd să demonstreze că un animal mort nu seamănă deloc cu un om mort, 
că e doar o jucărie asamblată din piese lego?)

unii strigă c-au fost lăsaţi în urmă,
alţii refuză să se joace cu băieţii,
cîţiva au astm şi privesc doar de pe margine 
 
pînă cînd,

de sub felinarele cu pălării largi
apar taţii în geci prea mari şi expresii încurcate,
îşi amintesc însă destul de repede coreografia 
o iau înainte bănuitori, testînd tot timpul terenul minat
cu corpurile lor inadecvate




El cuarto de mi infancia no es pretensioso

Los objetos en la casa están reunidos en pilas iguales
como la leña que ha sido preparada antes de que llegue el frío,
un periódico ritual repetido cada año.
En el espejo veo todo el tiempo la misma mujer
que se concentra en arrancar los pelos blancos
y con los dedos mojados recogerlos del piso.

Hay un mudo, vago dolor en todo esto, como los últimos acordes en una triste canción que podemos adivinar de antemano, como si ya la hubiéramos escuchado en alguna parte.
Toco aquí, pero duele en algún otro lugar.

“Buenos días, Hombre – Niebla!”
“Buenos días, Muchacha – Imán!”

El hielo desde abajo, desde los internautas, desde la tierra y el espacio me envía señales secretas.

Es una constante en cuenta regresiva:
60, 59, 58, 57, 56, 55, 54, 53, 52, 51, 50…

y no he alcanzado a desear algo, ni siquiera a pedir algo.




camera copilăriei mele e austeră

Obiectele din casă sunt adunate în grămăjoare egale, 
ca lemnul de foc pregătit de dinainte pentru sezonul rece,
un ritual reluat cu regularitate în fiecare anotimp.
În faţa oglinzii văd tot timpul aceeaşi femeie, 
smulgîndu-şi concentrată firele albe, 
adunîndu-le apoi cu degetele umezite de pe jos.

E o durere surdă, estompată în toate astea, ca ultimele acorduri ale unei melodii 
triste pe care le anticipăm de obicei, de parcă le-am mai fi auzit undeva. 
Ating aici, doare altundeva.

„Bună dimineaţa, Om de Ceaţă!” 
„Bună ziua, fată-magnet!”

De sub gheaţă, din mediul internauţilor, din pămînt şi din aer mi se trimit semnale secrete. 

E o numărătoare inversă tot timpul:
60, 59, 58, 57, 56, 55, 54, 53, 52, 51, 50, adipoceară 

şi nici măcar nu mi-am pus o dorinţă, şi nici măcar nu m-am rugat pentru ceva.
 



en los países del norte hay una enfermedad que se llama hipersensibilidad eléctrica

Let’s dance! Let’s sway!

El anfitrión está muerto, sin embargo se tolera por la vieja envoltura. Abatido hasta el nanonivel respira un pulmón con regularidad en una vitrina polvorienta.
Cae nieve, pero parece provenir de la pantalla.
Puedo imaginar fácilmente cómo se veía este país en la era prehistórica, qué animales, plantas y centelleantes monstruos sin nombre había, nada ha cambiado desde entonces.
Cuando el Astro más Alto gira, la gente se vuelve hacia él como los girasoles, sus ojos sonríen frente a la sombra que se inclina sobre ellos detrás de la envoltura transformada, las gotas aceitosas se enturbian y se precipita el púrpura en el caldo creador de vida.
La piel de las personas brillan desde el interior con verdes luces de neón, se encienden espirales luminosas en la circulación sanguínea, el dedo recorre el grueso contorno alrededor de la boca carbonizada. Las personas cierran los ojos, se acomodan sus máscaras de buceo y se pasean tranquilamente por el agua frente a sus casas.
Las lámparas en la ventana muestran el camino.





în ţările nordice există o boală numită alergie la electricitate

Let’s dance!  Let’s sway!

Gazda e moartă, dar, cu toate astea, e tolerată încă de învelişul vechi. Decompus la nivel nano, un plămîn respiră regulat într-o vitrină plină de praf. 
Ninge, dar pare că vine dinspre ecrane. 
Zăpada preia imediat strălucirea albă de pe chipurile trecătorilor.
Mi-e uşor să-mi imaginez cum arăta locul ăsta în epoca preistorică, ce animale, plante şi monştri luminoşi fără nume se perindau pe aici.
Cînd Astrul Suprem se învîrteşte, oamenii se mişcă după el ca floarea-soarelui, 
ochii lor surîd în faţa umbrei care se apleacă asupra lor dincolo de învelişul alterat, broboanele uleioase se tulbură şi se colorează în purpuriu în lichidul menit să dea viaţă. 
Pielea oamenilor se iluminează de dinăutru cu neoane verzi, ghirlanda de beculeţe din sistemul circulator se aprinde, mîna trasează conturul alb îngroşat în jurul gurilor carbonizate. 
Oamenii închid ochii, trag pe faţă masca de scafandru şi păşesc liniştiţi sub apă spre casele lor. 
Lămpile de la geam le arată drumul. 




El martín pescador

Llegamos al puente lleno de hombres con largos
Objetivos emergiendo negros de la niebla
Algunos de ellos levantaron sus cámaras que parecían
Garzas de picos oscuros
Hicieron un breve clic, profesional y desaparecieron
Después de haber hecho una cruz al trofeo
Pero nosotros nos quedamos un largo rato,
Con las miradas fijas en la resplandeciente
Raya turquesa,
Oyendo a hurtadillas las pequeñas alas que
revoloteaban como las faldas de los derviches.




pescăruşul albastru 

am ajuns în zori la podul plin de bărbaţi cu obiective lungi ce atîrnau
negre din ceaţă
cîţiva dintre ei au ridicat camerele la ochi, păreau nişte egrete cu ciocuri întunecate,
au ţăcănit scurt, profesionist şi au plecat după ce au bifat trofeul,
noi însă am rămas în urmă mult timp, 
fixînd dunga scînteietoare, turcoaz, 
trăgînd cu urechea la aripile mici ce foşneau ca fustele unor dervişi



(Poemas de Nordul e o stare de sprit, ed. Charmides, 2014, traducidos por Ángela García)

fotografía con cabeza rapada y piel espumosa

lanzó sobre mí un grito en la cocina
me acurruqué en un cojín sintético 
me incliné sobre él con mi pelo electrizado
excesivas reacciones de amistad y de amor
(caníbal)
si me le acerco   
me arriesgo a la muerte por desulfurización-desmanganización-descalcificación 

ya no soporto más esa cara bonita, tan idéntica siempre, los gestos graciosos, «la abrazadera”, 
la predisposición fingida 
los dos metros y medio
síndrome del miembro-fantasma después de su partida

como él, la naturaleza tampoco no debería ser fotografiada  




fotografie cu cap ras şi piele spumată

m-a strigat din bucătărie
m-am ridicat de pe perna sintetică
m-am întins după el cu părul electrizat
reacţii exagerate de prietenie şi iubire 
(canibal)
dacă mă apropii de el
mă paşte moartea prin deferizare-demanganizare-desulfurare-dedurizare

nu-i mai tolerez faţa frumoasă, egală, grimasele haioase, îmbrăţişarea*, binedispunerea nedorită, cei 2 metri şi jumătate 
sindromul membrului-fantomă după ce pleacă

natura, asemenea lui, n-ar trebui fotografiată

el norte es un estado del espíritu 

Según los de mi casa, me volví un ratón de biblioteca por lo que
tengo el privilegio de retirarme al sótano con las polillas.
quizá suene estrambótico pero aquí todavía suena la alarma que anuncia a los marineros el inminente temporal cuyo estruendo se escucha cada mes por la ciudad entera, el primer día de marzo, a una hora fija.   
es el llanto de una ballena,
la voz del lanzallamas:
«naciste, prepárate para morir”.

¿qué más podría hacer?
cierro todas las ventanas y comienzo a contar 

en esta ciudad soy un hombre musculoso con la cabeza fracturada y la nariz llena de sangre,
refugiado en el pasillo de un hotel,
un estudiante de no más de tres años, montado en una viga para asustar al profesor,
un vendedor de frutas que estira las piernas en su puestecito del mercado
una vieja gorda que habla alguna lengua eslava y transpira jadeando junto a sus compañeras de zumba 





nordul e o stare de spirit

Copiii Noi s-au născut la nouă luni după Marea Pană de Curent.
Există oameni care stau cu lumina stinsă de dragul lor şi-şi usucă părul peste noapte.
Viktor Johansson


în raport cu cei de acasă, am devenit exact ce ai prezis,
o cîrtiţă intelectuală 
şi am marele privilegiu de mă fi putut retrage în beciul cu molii 

probabil că o să ţi se pară spectaculos, dar la noi sună şi acum sirena care îi avertiza 
pe marinari de o furtună iminentă şi vuietul se aude din boxe mari prin tot oraşul 
în fiecare lună, în prima zi de marţi, la aceeaşi oră
e o balenă monstuoasă care plînge,
e vocea aruncătorului de flăcări: 
«te-ai născut, acum pregăteşte-te să mori!”

ce pot să fac, închid toate ferestrele şi încep să număr:

în oraşul ăsta sînt un bărbat muşchiulos cu capul spart şi nasul plin de sînge,
refugiat în holul unui hotel,
un elev de nota patru, urcat pe grindă ca să-şi sperie profesorul
un vînzător de căpşuni care-şi dezmorţeşte picioarele pe tarabă
o tipă grasă care vorbeşte o limbă slavă şi transpiră de zor pe coreografie alături de suratele ei de la zumba 

(Poemas de Nordul e o stare de sprit, ed. Charmides, 2014, traducción de Tallulah Flores Prieto).

Gabi Eftimie.Nació en Ludus, municipio de Mures, Rumanía. Vive de 2011 en Malmö, Suecia.  Trabaja como traductora de textos literarios a las lenguas suecas,  inglés, alemán y húngaro.
Publicó el libro Ojos Rojos Polaroid,  Premio de Debut, România Literară, 2007, bajo la casa editorial Vinea, y El norte es un estado del espíritu, Premio Poeta Joven del Año, Gala de Escritores Jóvenes, 2014, bajo el sello Charmides, 2014, por los cuadernos de “Poesía de nota 10”. Está preparando un nuevo poemario de próxima publicación en el 2019.
Sus poemas han sido antologados en: Poezia antiutópica. Antología de los poetas duomilenianos de la poética rumana, Paralela 45, România, 2010; Compañía de los poetas jóvenes,  Compania, Rumanía, 2011; Wizzing, Vanishing Point, Talisman, 2012, Estados Unidos,  y Om jag inte får tala med någon nu, Tranan,  Suecia, 2011.
Ha traducido, entre otras, las siguientes obras: Günter Grass: Mi Siglo, Ediciones Polirom; Charles Bukowski: Relatos sobre la locura ordinaria, Editorial RAO; Sasa Stanisic: Cómo repara el soldado el gramófono, EdicionesPolirom; Hans Fallada: Solo en Berlin , Ediciones Polirom; John Ajvide Lindqvist: Déjame entrar , Editorial Trei, y Ransom Riggs: Señorita Peregrina, Editorial  ART. Ha participado en festivales internacionales en Rumanía, Albania, Alemania, Suecia y Colombia.